2005

Proiectul Asociației Filialei Bambi a început în anul 2005, când Ministerul Educației Naționale emite, la propunerea ARACIP autorizația provizorie de funcționare a Grădiniței „Curcubeul” din localitatea Matca, județul Galați, care la data aceea avea un număr de 15 preșcolari. Grădinița a fost acreditată în anul 2012, prin Ordinul de Ministru nr. 3401 din 29.02.2012.

2009

În anul 2009 s-a obținut autorizarea prin OMECTS nr 4764/ 20.08.2009 emisă de Ministerul Educației, Cercetării și Inovăriipentru înființarea Școlii Primare Adventiste Matca. Anul școlar 2009-2010 a debutat cu clasa I care a avut un număr de 15 copii proveniți de la Grădinița „Curcubeul”.

2012

Prin OMECTSnr 3720/ 13.04.2012 s-a aprobat comasarea prin absorbție a unității de învățământ preuniversitar particular Gradinița cu Program Normal „Curcubeul” din localitatea Matca, cu sediul în Drumul Judetean 251 nr. 3.038, judetul Galați, de către unitatea de învățământ preuniversitar particular „Școala Primara Adventistă Matca” din localitatea Matca, cu sediul în Drumul Judetean 251 nr. 3038, judetul Galati, persoană juridică de drept privat și de interes public, parte a sistemului național de învățământ.

2013

În anul 2013 prin Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 4469/09.08.2013 s-a obținut autorizarea nivelului gimnazial și implicit înființarea Școlii Gimnaziale Adventiste Matca. Anul școlar 2013-2014 a debutat cu clasa a V-a care a avut un număr de 15 copii proveniți de la Școala Primară Adventistă Matca.

2015

Prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării Științifice nr 4408/30.06.2015 s-a aprobat fuziunea prin absorbție a Școlii Primare Adventiste Matca de către Școala Gimnazială Adventistă Matca, cu sediul în Drumul Județean 251 nr. 3038, județul Galați, persoană juridică de drept privat și de interes public, parte a sistemului național de învățământ.

2016

În anul 2016, nivelul Primar al Școlii a fost acreditat prin Ordinul Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 5056/30.08.2016.

2018

În anul 2018, nivelul gimnazial a fost acreditat prin Ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 4919/ 31.08.2018.

Viziune

În cadrul Școlii Gimnaziale Adventiste Matca ne respectăm reciproc, ne îndeplinim promisiunile, niciodată nu renunțăm, oferim a doua șansă, cerem iertare și iertăm, ne încurajăm unii pe alții, zâmbim mereu, iubim pe oameni și pe Dumnezeu, aparținem acestui loc, suntem o familie!

Misiune

Școala Gimnazială Adventistă Matca este promotorul unei educații holistice, de înaltă calitate, și are drept coordonate fundamentale susținerea valorilor morale și transmiterea cunoștințelor academice necesare dezvoltării armonioase a personalității umane autonome și creativ-pragmatice de succes, pentru a fi de folos comunității locale și societății aflate într-o continuă schimbare.