În data de 7 aprilie, Asociația Culturală HEART-CORE organizează o acțiune de voluntariat la Centrul Social „Șansa ta” din Bilciurești, județul Dâmbovița, începând cu ora 11. Evenimentul este parte a proiectului „4/4 Pentru Prieteni”, inițiat de Ambasada Statelor Unite ale Americii și American Council for International Education și se bazează pe valorile promovate de Martin Luther King Jr. referitoare la voluntariat, după modelul Statelor Unite ale Americii, care sărbătoresc în luna aprilie Luna voluntarului.
Sub coordonarea Larisei și a lui Vlad Baciu, alături de colaboratoarele Ioana Dumitrescu, Rica Vasilache și Grațiela Nițulescu, la eveniment vor participa elevi din patru școli din București și Galați: Liceul Teologic Adventist „Ștefan Demetrescu” (director Laurențiu Prună), Școala Gimnazială Adventistă Matca (director Alisa Istrate), Liceul Teoretic „Mihai Ionescu” (director Livia Manea) și Școala Gimnazială nr. 7 (director Sorina Georgiana Moise), care vor interpreta „Cântă” de Alexandru Pașcanu, Imnul Statelor Unite ale Americii și Imnul de Stat al României pentru copiii Centrului Social „Șansa ta”, urmate de activități educativ-muzicale și de plantarea de pomi fructiferi în curtea centrului.