Profesori – elevi – părinți în timpul pandemiei (2020-2021)
Septembrie 2019
Anul școlar 2019 – 2020 debutează într-o zi blândă și senină de toamnă, în acordurile deja atât de cunoscute: chiote de copii, neliniști de bobocei, emoții ale părinților, speranțe ale cadrelor didactice. Curtea școlii este plină, oamenii alăturați, copiii de mână sau chiar îmbrățișați, alții cuminți, lângă părinți, ținând, strâns și timid, în mânuțe o floare pentru „doamna”. Este început de an școlar, un alt început de an școlar la fel ca toate celelalte. Pentru unii a devenit chiar o tradiție, pentru alții o rutină… În toată „normalitatea” aceasta nu vedem în totalitate frumosul, firescul, libertatea. Este septembrie 2019, toate acestea ni se cuvin, încă ne aparțin.
Lucrurile se desfășoară normal, școala își urmează traiectoria deja cunoscută, întâlnirile dintre elevi și profesori sunt zilnice, frontale, lecțiile sunt parcurse cu strictețe, copiii participă conștiincios la ore, iar dacă vreodată unul dintre ei lipsește, motivele sunt destul de întemeiate, chiar transmise anterior de către părinte.
Martie 2020
De câteva săptămâni, în mass-media, există o știre ce pare să îngrijoreze anumite țări ale lumii, dar care nu „promite” o afectare globală, generală. Nu o promite, nici oamenii nu o anticipează, neexistând un precedent recent. Totuși, într-o seară a lunii martie, se anunță închiderea temporară a școlilor, propunându-se varianta redeschiderii lor după trecerea a două săptămâni. În dimineața imediat următoare, în școală, se observă tot felul de reacții, de atituduni, se simt nenumărate neliniști și rețineri, se conturează tot felul de ipoteze, însă fiind o decizie luată atât de brusc, determinată de o situație pandemică incipientă, nu se pot trasa scenarii, nu se pot creiona planuri. Tot ce ni se transmite este faptul că vom folosi rețelele de socializare pentru a crea grupuri de elevi, grupuri în cadrul cărora vom transmite zilnic schițe ale lecțiilor, înregistrări ale acestora, teme, activități. La nivelul colectivului de cadre didactice, există păreri variate, unii colegi tratează situația superficial, afirmând că în mod cert școlile se vor redeschide în două săptămâni, alții se preocupă și se neliniștesc, anticipând prelungirea acestui termen. Așadar, ne întoarcem acasă, elevi, educatori, învățători, profesori, după o ultimă zi obișnuită de școală. A doua zi începe o altă școală. Ne simțim ca și cum drumul lung, lung, pe care îl străbăteam de atâta timp, drumul despre care știam că se va termina lin (educația) s-a oprit brusc în fața unei prăpăstii. Nu s-a terminat drumul acesta al educației, dincolo de prăpastie se întinde atât de mult, încât nu i se zărește capătul. Fără resurse, fără prea mult ajutor și fără timp trebuie să învățăm, deopotrivă, elevi, părinți, cadre didactice, să ne unim forțele și să construim un „pod” pentru a păși această prăpastie. Nu vom cădea, nu vom lăsa copiii să se piardă în ea… Continuăm lucrul prin intermediul mijloacelor electronice, transmitem mesaje, schițăm lecții, corectăm teme. Telefonul și laptopul devin principalele resurse didactice. Practic, tot ceea ce știam că implică școala, toate resursele didactice folosite de atâta timp, povestite în cărțile marilor noștri scriitori, dispar. Dispare tabla, dispare banca elevului, dispare sala de clasă, dispare catalogul. Râmân resursele umane (elevii, profesorii) și resursele electronice. Apare chiar și catalogul online.
Aprilie 2020
Devine o știre oficială faptul că școlile nu se vor redeschide prea curând, iar transmiterea lecțiilor prin mijlocirea mesajelor nu mai este suficientă. Sunt propuse denumiri de platforme pe care le putem utiliza pentru a ne întâlni cu copiii și pentru a putea comunica cu ei în timp real. Începe o altă etapă, cea a orelor online.
Nu se întreabă nimeni dacă eleviii noștri dispun de mijloacele electronice necesare, nu se gândește nimeni la familiile cu mai mulți copii, cu resurse electronice și spațiale limitate, nu ia nimeni în considerare faptul că nu toate cadrele didactice, nu toți copiii, nu toți părinții sunt familiarizați cu utilizarea acestor platforme, nu toți dețin competențe digitale.
Conform noilor decizii, ne împrietenim cu platforma Zoom și începem primele ore online. La început, suntem toți un zâmbet, bucuroși de șansa revederii și deși începători în ale online-ului, învățăm unii de la alții cum să gestionăm situația, cum să ne ușurăm munca, descoperim funcțiile platformei pe care lucrăm, învățăm chiar să susținem teste online. Copiii lipsesc în număr tot mai mare și tot mai des, iar cauzele nu mai sunt cele de care aminteam la început, părinții nu mai anunță lipsa copiilor, deoarece accidentele tehnice sunt spontane, nu pot fi anticipate: căderi de electricitate, lipsa semnalului, device-uri defectate. Ca profesor, te cuprinde mâhnirea când realizezi că educația elevului tău atârnă de un fir atât de subțire, fir la propriu. Pentru elevii mai puțin doritori de a participa la cursuri, aceste scuze devin obișnuițe și din mâhnit devii frustrat, întrucât nu poți verifica dacă lucrurile sunt într-adevăr așa cum le expune copilul. Și dintr-o dată, ca profesor, nu mai ești în totalitate stăpân pe actul educațional.
Trecând peste impedimentele tehnice, întâmpinăm problemele de sănătate. Întâi le resimt eu, în calitate de cadru didactic ce petrece șase ore pe zi în fața calculatorului: dureri crunte de spate. Apoi, zi după zi, citesc oboseala pe chipul copiilor mei, sunt triști, epuizați, mărturisesc că îi doare tot mai des capul, îi ustură ochii și „doamna, mă doare tare spatele, aici sus, vă rog mult, pot sta întins?” Ce să îi răspund? Când vreodată s-a mai făcut școală stând întins? Când vreodată au mai existat cursuri „pe orizontală”? Și totuși, ce mai e vertical în perioada aceasta, ce mai e drept?
Părinții sunt în permanență alături de cei mici, doritori să le ușureze munca puilor lor atât de greu încercați. Uneori ajutorul este neprețuit, alteori inportun. La multe dintre sarcini, elevul primește răspunsul șoptit al mamei și îl transmite încrezător. Nu își mai antrezează mintea, nu mai supune gândirii operațiile pe care trebuie să le facă pentru a obține acel răspuns. De multe ori se întâmplă ca mama și doamna să vorbească în același timp, explicațiile mamei se suprapun cu ale doamnei, iar copilul ascultă de cea care îi este cea mai aproape, fizic și emoțional – mama.. În calitate de profesor, știi că trebuie să deții și cunoștințe psihologice și psihopedagogice, altfel nu poți fi desăvârșit în ceea ce faci, și începi prin a transmite subtil, frontal, general, cât de mult apreciezi ajutorul părinților, cât de binevenit este, însă nu tocmai oportun pentru elevi. În următoarea oră, pe unii dintre părinți îi vezi tot acolo, în cadru, altora le vezi doar o mână, pe alții nu îi mai vezi deloc. Te întrebi apoi, oare am transmis corect ceea ce am vrut să spun? Oare s-au supărat, oare i-am deranjat? Nu îți dorești, ca profesor, să periclitezi în niciun fel parcursul educațional al elevului, nici să îți îndepărtezi cel mai bun aliat – părintele. Totuși, avantajul principal al orelor online este acela că părintele observă, în timp real, munca colosală pe care o depui la clasă și toate lucrurile nepotrivite transmise de elevi („nu ne-a zis doamna”, „nu ne-a explicat”, „pe mine nu mă numește să răspund”) sunt demontate. Mai mult ca niciodată, părinții înțeleg că munca pe care o depunem este una de echipă, iar scopul este comun – binele copiilor. Prin urmare, în toată perioada orelor online, am menținut contactul permanent cu părinții, telefonic, prin mesaje, m-am bucurat de promptitudinea acestora, iar acest fapt este, cu siguranță, de păstrat. Agenda telefonului meu nu mai are doar un contact cu numele „mama”, ci numără vreo sută de astfel de numere salvate cu acest apelativ: „Mama X”, „Mama Y”… Astfel, pot comunica părintelui, individual și în timp util, informații cu privire la copilul acestuia.
Un alt avantaj dobândit în urma orelor online îl constituie progresul înregistrat de elevi în ceea ce privește competențele digitale. M-am bucurat, în tot acest timp, de proiecte extrem de frumoase realizate de copii în diferite programe, unele dintre ele fiind lucrate în echipă. Prin urmare, nimic nu i-a oprit din a comunica și a schimba opinii. Bineînțeles că nimic nu poate suplini contactul direct, întâlnirile fizice dintre ei, însă capacitatea lor de adaptabilitate a fost mai presus de pandemie.
Toate părerile și gândurile de mai sus sunt relatate din perspectiva de profesor. În calitate de părinte al unui preșcolar de cinci ani, lucrurile sunt diferite. În primul rând, mâhnirea faptului că puiul tău este vitregit de mersul zi de zi la grădiniță, de întâlnirile cu colegii, de contactul direct cu doamna educatoare, de căldura și afecțiunea acesteia, îți invadează sufletul. Întrebarea „Când mă mai duc la grădiniță?” rămâne atât de des fără răspuns, încât, la un moment dat, copilul nici nu o mai adresează. Tata este la serviciu, mama este la ore online, prin urmare activitățile pe care doamna educatoare le transmite la începutul zilei sunt parcurse de copilul meu abia spre seară, deoarece atunci găsim timpul necesar. Este obositor, însă alt moment al zilei nu avem disponibil.
Iunie 2020
Anul școlar se încheie fără a ne mai întâlni fizic. Elevii glumesc: „Doamna, au fost cel mai lungi două săptămâni din viața nostră”. Ne despărțim la distanță de elevii din clasele terminale, îi compătimim pentru neșansa de a nu beneficia de o festivitate de absolvire, dar îi asigurăm că au toată aprecierea noastră și un sprijin necondiționat. Chiar de vor pleca din școală, chiar de vor merge la liceu, unii dintre ei poate chiar în alte orașe, noi suntem la distanță de o tastă de ei.
Septembrie 2020
Începem cursurile în mod obișnuit, fizic, însă nimeni nu mai este la fel de entuziast ca anul anterior. Reținerile apar în rândul tuturor, al cadrelor didactice, al copiilor, al părinților. Nu mai este nimeni cuprins de plictiseala rutinei deschiderii anului școlar, e mai frumos ca niciodată, bucuria resimțită este atât de intensă încât nici nu lăsăm loc gândurilor că iarăși vom reveni la orele online. Știm că vom reuși oricum ar fi și absorbim cu zâmbet spusele copiilor: „Nu ne gândeam vreodată că ne vom bucura că a început școala.”
Experiența orelor online este, cu certitudine, o mare provocare, dar totodată și un real câștig. Din fericire, predau la o școală particulară, într-o localitate în care părinții au o situație financiară relativ bună, care le-a permis să răspundă diferitelor nevoi ale copiilor. Cu toții au beneficiat de mijloacele electronice necesare, rata absenteismului fiind destul de scăzută.
Am învățat că nimic nu ne este potrivnic atâta timp cât încă putem comunica. Ne fixăm un țel comun și nu ne oprim până nu îl îndeplinim.
Mai 2021
Suntem la școală, în bănci, fizic distanțați, dar sufletește mai apropiați ca oricând. Am terminat construcția începută în martie 2020. E un pod solid, trainic și promitem, că de va fi cazul, vom înălța și altele. În fața educației nu există bariere.
Pintilie (Lupu) Georgiana Tatiana
de opt ani profesoară de limba engleză
la Școala Gimnazială Adventistă Matca, jud. Galați (mediul rural)
