Deschiderea anului școlar „de nota 10” la Școala Gimnazială Adventistă din Matca

Venirea anotimpului de toamnă aduce cu sine debutul unui nou drum de formare educațională, un debut care stă sub semnul marilor așteptări.

Peste tot s-au deschis porțile școlilor și mii de elevi, unii însoțiți de părinții lor, au pășit cu bucurie și emoție, lăsând în urmă nostalgic, peripețiile vacanței de vară.

Privesc în curtea Școlii Gimnaziale Adventiste din Matca. Nu știu exact ce văd: zeci de albinuțe roind în jurul stupului, sau, mai degrabă, un câmp de maci înfloriți ce se unduiesc ușor în bătaia vântului. Ambele imagini se potrivesc perfect ținând cont de forfota, entuziasmul și veselia elevilor, dar și de uniformele de culoare roșiatică pe care aceștia le poartă. Oricum ar fi, totul pare rupt dintr-o poveste.

Pe 10 septembrie 2018, la ora 10, s-a dat startul celui de-al zecelea an de activitate a Școlii Gimnaziale Adventiste din Matca, împreună cu elevi, părinți și cadre didactice de nota 10.

În discursul dumneaei, doamna director Alisa Istrate, conturează profilul unui elev „de nota 10” – cel care, pe lângă însușirea noțiunilor predate, este bun cu cei care nu merită, acceptă pe cei diferiți de el, acordă valoare tuturor, iartă necondiționat, iubește fără sa aștepte ceva în schimb, este deosebit și special prin atitudine și comportament! Cu astfel de elevi, părinți si profesori, anul școlar va fi „de nota 10”.

Alături de noi, au fost prezenți aleșii localnici în persoana domnului primar, Nelu Costea și a domnului viceprimar Gigi Dănilă. Ca de obicei, domnul primar a arătat apreciere față de Școala Gimnazială Adventistă, față de rezultatele academice înalte care fac cinste comunei și față de cadrele didactice dedicate total procesului de învățare.

Domnul Chirileanu Eugen, reprezentant din partea Conferinței Moldova, a subliniat faptul că modestia trebuie să caracterizeze adevărata educație și dacă într-adevăr ajungem „cei mai tari”, meritele sunt ale lui Dumnezeu.

Președintele, și în același timp, capelanul școlii, Mugurel Asaftei, a concluzionat prin apelul la o educație sănătoasă, o educație care zilnic aduce pe elev cu un pas mai aproape de maturitate…

A sunat prelung clopoțelul… Deodată, ne-am trezit la realitate. Da, a început școala!

Un an plin de binecuvântări de roade bogate atât elevilor cât și profesorilor!

 

articol semnat de Rica Vasilache, profesor Limba și Literatura Română

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *